Undercover Star

Din lipsă de timp liber şi nici măcar minimum chef de citit pentru examenul de mâine m-am gândit să mai informez populaţia oraşului de pe Bega. :D

Sâmbătă şi duminică, 28 şi 29 iunie, mare eveniment în Complexul Studenţesc. Intrare: MOCA!

Undercover Star este un proiect iniţiat de TURN şi finanţat de ANSIT (Autoritatea Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor).
Partenerii proiectului sunt: OSUT, NUDE, Casa de Cultură a Studenţilor, Sound Creation, Radio Guerrilla şi 24 Fun.


Organizatorii pun la dispoziţia starurilor undercover [daca nu îi ştiţi sunt cam ca şi blondele undercover] o scenă, o echipă de sunetişti şi luminişti profesionişti şi un spaţiu de expunere a lucrărilor. Bineînţeles că se referă la înclinaţiile muzicale, de design, fotografice etc.



Dacă nu aţi apucat să vă înscrieţi, puteţi merge să vedeţi concertele, cele mai importante. :)


Sâmbătă, începând cu orele 18 vor concerta:

PHASER
SONATIC
C3
ERA TICĂLOŞILOR
COROZIV
LUNA AMARĂ

Duminică, 29 iunie, tot de la orele 18:

SUCLEEU MIX
R-DEM
OPUS
EFFECT
COLOMBO DE NIRO
THE SERIOUS ROAD TRIP ROMANIA (concert incendiar :D)

P.S. Have fun!

Concerte

Mircea Baniciu din nou in concert, la Timisoara. Si Calin Barcean... Pe 20 iunie (vineri), la ora 21:00, la Porto Arte.

Pret cam ridicat, adica 20 ron. Dar artistii trebuie platiti...

De exemplu, pe 19 iunie, in Heaven, vin cei de la BUG Mafia. Intrarea costa 15 ron pentru partea masculina, pe cand cea feminina poate intra gratis.


Deci, cine credeti ca merita?


Ne vedem pe la Porto Arte, eventual. ;)

Pana atunci:

Travka în concert

Ce bine e să mergi la un concert pe care îl aşteptai de mult timp şi să ai a doua zi examen. :))






Dar e mult mai bine sa mergi la acelaşi concert, unde intrarea e 10 ron şi să intri gratis. Pfoai, noroc cu presa! :D




Am ataşat câteva poze de la concert, ca să se vedeţi ce aţi pierdut. :))


Si la final: masa presei (adica a celor ce au intrat moca) :))

Noaptea albastră, prima noapte a verii – INTRARE LIBERĂ

Noapte albastră în toată ţara
Nu scapă nici Timişoara. :))


Sărbătoarea muzicii, Fete de la musique...


Centrul Cultural Francez în parteneriat cu Orange organizează o noapte „incendiară, explozivă, dansantă, călduroasă, de euforie muzicală”.


Cei mai buni artişti Dj francezi şi români vor incendia atmosfera sâmbătă, 21 iunie, începând cu ora 20. Euforia muzicală va avea loc la Centrul Cultural Francez, în Bunker, Setup şi No Name.



Programul:
1. 20:00 - Makunouchi Bento din România şi Kumisolo din Franţa vor cânta în grădina de vară a Centrului Cultural Francez de pe bv. C.D. Loga, nr. 46.
2. 00:00 – Leizaboy din România şi Dj Keeclac din Franţa vor mixa în BUNKER.
3. 01:00 – Zona Liberă din România şi Dat Politics din Franţa în concert exploziv la SETUP.
4. 02:00 – Mihai Popoviciu din România şi Dj Humanleft din Franţa vor mixa în NO NAME.
După cum am mai spus: INTRARE GRATUITĂ. PARTY..... :D

„Sunt o persoană vie, care reconsideră mereu ceea ce ştie”

„Jurnalistul veşnic tânăr”. Aşa este numit de mass-media timişoreană. E din cauza atitudinii sale umoristice, în mare parte. Şi atitudinea umoristică, care nu lasă plictisul să intervină în viaţa lui, îl ajută să reuşească în tot ceea ce face. Este profesor universitar, scriitor, jurnalist, director de muzeu şi, nu în ultimul rând, familist. A început cu un ziar...


Sunteţi membru fondator al „Societăţii Timişoara” şi, implicit, al ziarului „Timişoara”. În primele numere ale ziarului apăreau foarte multe editoriale scrise de dumneavoastră. După câtva timp nu aţi mai publicat nimic. Care a fost cauza?

Marcel Tolcea: „Nu am avut o relaţie foarte bună cu George Şerban, fie iertat! Cu el am avut un conflict, chiar în momentul în care s-a înfiinţat ziarul Timişoara. În 21 decembrie am fost cu Ovidiu Guleş şi cu Ioan Iancu, tehnoredactor la Editura Facla, în tipografie, înainte de a cădea Ceauşescu, şi am tipărit Manifestul FDR-ului, Frontul Democrat Român. Atunci ne-am întâlnit ca să vedem ce facem cu mine, pentru că armata mă pusese redactor-şef la Renaşterea şi ăştia intraseră în grevă, atunci făcându-se ziarul Timişoara. George Şerban a avut o reacţie destul de firească, a vrut să se alăture grupului şi unul dintre cei care s-au opus a fost Guleş, care i-a replicat că mai bine s-ar duce să tipărească Forumul Studenţesc Omagial al Congresului al 13-lea, ceea ce a fost o mitocănie, pentru că nu George tipărea povestea asta şi nu a fost în niciun caz un tip care a mâncat cele neplăcute înainte de 1989. Toţi cei care eram acolo ne ştiam, ce am făcut, scriam despre evenimente, dar el nu prea a fost văzut. Dar asta este o legendă. Prin ce a făcut mai încolo a demonstrat că a fost una din cele mai importante personalităţi din acea perioadă, după opinia mea”.



Cum a luat sfârşit conflictul?


M.T.: „Am avut o perioadă rece. El era un tip fără umor şi destul de puţin amabil. Stilul meu este şi acuma mult mai degajat, mai băşcălios...cred că şi asta îl enerva. Plus că era obsedat mereu că nu e scriitor, că nu are valoare şi că nu era băgat în seamă. Am citit romanul lui, Somnul, care mi s-a părut destul de greoi”.


Povestiţi-ne cum a luat fiinţă ”Societatea Timişoara”.


M.T.: „Nucleul Societăţii Timişoara a luat fiinţă în momentul în care ne-am dus peste cei de la Uniunea Scriitorilor, să îi dăm afară, la revista Orizont, pe Arieşeanu, pe Dumbrăveanu. În ochii noştrii nu mai aveau niciun fel de valoare. Voi nu ştiţi ce a fost atunci. Erau în stare să-şi vândă şi mama pentru a li se da dreptul de a publica sau să li se dea un mic avantaj şi îi dispreţuiam pe oamenii ăia”.



Până la urmă cine a venit cu ideea?




M.T.: „Păi am fost membri fondatori: Viorel Oancea, cu banii lui ne-am înfiinţat, Lucian Vasile Szabo, Marius Proks, Daniel Vighi, Vasile Popovici şi cu mine. Prima declaraţie pe care am făcut-o la adresa scriitorilor a fost scrisă de mine şi de Claudiu Iordache. Ne-am strâns la Iprotim, în 22 decembrie, la ora 13 şi jumătate – 14. Eu aveam volumul de versuri al lui Claudiu Iordache, un volum împotriva lui Ceauşescu. Era ascuns în casa părinţilor mei, sub cazanul de ţuică. Era atât de dur, încât ne arestau pe amândoi dacă se descoperea. Numele societăţii şi al ziarului vine de la Mircea Pora. Atunci am mers încet încet pe ideea asta. Eu am preferat să mă retrag de la ziar, pentru că tatăl meu a fost primar la Jimbolia. Şi le-am spus să se folosească de chestia asta ca să arunce cu lături în ei. Deci tocmai ăia care mâncaseră tot rahatul din lume spuneau cele mai îngrozitoare lucruri. Nu avea rost să intru în faţă pentru că nu îmi trebuia asta. Ion Monoran a fost primul redactor-şef la ziar. Am zis că mă retrag încetul cu încetul, să nu se folosească de mine să discrediteze societatea. Au scos şi un număr special, dedicat mie, într-o luni. Lunea nu ieşea ziarul, au mers duminica în tipografie să scrie un ziar de mine”.



Nu v-aţi gândit să vă întoarceţi la ziar?



M.T.: „Am mai avut colaborări. Nu am scris în perioada aceea, fiindcă am avut eu propriul ziar, de fapt două ziare: Sport şi Accent. Cea mai bună perioadă a ziarului a fost cea în care Lucian Vasile Szabo a fost redactor-şef”.


Aţi declarat la un moment dat că zodia dumneavoastră este mai feminină, datorită intuiţiei. Deci şi dumneavoastră aveţi această calitate, dacă îi putem spune aşa. Povestiţi-ne o întâmplare, un moment din viaţa dumneavoastră în care aţi fost ajutat de intuiţie. Ce v-a determinat să credeţi că zodia Gemeni este mai feminină?


M.T.: „Păi simplul motiv că majoritatea deciziilor mele, atunci când e de hotărât ceva, le iau intuitiv, nu raţional. Pentru că eşti pus mereu în situaţia de a merge spre stânga, spre dreapta, când se bifurcă diverse cărări. Eu simt persoanele, care de pildă mă plac şi pe cele care nu mă plac, în ciuda faptului că am vorbit cu ele sau nu. Simt când cineva vrea să scape de mine sau când cineva promite şi nu se ţine de cuvânt. Nu sunt deloc o persoană care se lasă în voia unei raţionalităţi. Strict pe intuiţie mă las pe mâna unor persoane şi nu am greşit niciodată”.



Dar credeţi că este o atribuţie caracteristică zodiei sau numai dumneavoastră?



M.T.: „Fiecare dintre noi este marcat de anumite caracteristici ale zodiilor. Cred lucrul ăsta, pentru că inclusiv părinţii mei erau exact după chipul şi asemănarea zodiei. Foarte puţine excepţii sunt”.


Aţi mai întâlnit persoane care au această calitate în aceeaşi zodie cu dumneavoastră?



M.T.: „Da, sigur că da. De regulă, gemenii se iubesc unii pe alţii. Zodia mea este o zodie care respinge plictisul, monotonia, lucrurile astea care intră în stereotipul vieţii de fiecare zi”.



În acelaşi interviu spuneaţi că vă irită feminismul deoarece îi fură femeii feminitatea.Ce reprezintă feminitatea pentru dumneavoastră?



M.T.: „Diferenţa între bărbat şi femeie. E bine că nu suntem egali. Doamne fereşte să fim egali! Feministele se revoltă în momentul în care le cedezi locul în tramvai sau pe scaun, se revoltă când le pupi mâna sau le spui „sărut-mâna”, vor să fie bolnave de prostată, vor să aibă păr pe piept. Nu ştiu ce vor de fapt”.



Consideraţi că în spatele unui bărbat puternici stă o femeie şi mai puternică?


M.T.: „ Ăsta este un proverb care mă enervează, dar cu cât mă gândesc mai bine la el, cu atât îmi dau seama că în orice cuplu cine trage cu adevărat sforile, cine conduce este femeia. Toţi bărbaţii puternici din istorie au avut în spate femei puternice şi ambiţioase. De la Napoleon, de la Cezar până la Nicolae Ceauşescu”.




Aţi fost numit în mass-media timişoreană de mai mulţi dintre colegii dumneavoastră „Jurnalistul veşnic tânăr”. De unde a pornit această poreclă?Se refereau la felul în care scriaţi sau la atitudinea dumneavoastră umoristică?



M.T.: „Probabil că sunt tânăr. Probabil se refereau la atitudine, care se răsfrânge şi în felul în care scriu. Aveam un profesor, Ilie Gyurcsick, el făcea parte din altă epocă şi studenţii l-au poreclit bătrânul. Dar nu era bătrân în sensul peiorativ al cuvântului, ci pentru că avea eleganţa aia aristocratică a unui om din altă epocă”.



Într-un alt interviu aţi spus pe un ton ironic că vă consideraţi deştept şi frumos. În orice glumă se găseşte un sâmbure de adevăr. Deci vă consideraţi şi modest?





M.T.: „Evident, sunt deştept, frumos şi modest. Nu, în nici într-un caz nu cred că sunt frumos. Nu mi-a luat Dumnezeu minţile să cred că sunt frumos. Toate poveştile alea cu bărbaţii frumoşi care sunt proşti sunt la fel de idioate ca şi alea cu femeile frumoase care sunt idioate. Nu sunt deştept, sunt o persoană vie, care reconsideră mereu ceea ce ştie, pariurile, care detestă locurile comune, ipocrizia şi tot ceea ce se cheamă frica de ce spun alţii. Acum am primit nişte poze de la banchet şi le-am pus pe hi5. O studentă mă întreba ce o să spună lumea ca le-am pus pe hi5. Nu e neserios? Aia nu e treaba mea. Eu nu mă simt neserios. Pe hi5 umblă băiatul meu, nevastă-mea face mişto de mine, eu îi spun că este bătrână şi aşa mai departe”.



Spuneţi că nu vă plac locurile comune. Hi5 nu e un loc comun?




M.T.: „Nu e. Sunt atâtea idioţenii pe hi5. Atâtea tipe care se pozează goale, să li se vadă picioarele şi multe altele”.



Cum vă descurcaţi cu toate? Director la muzeu, profesor universitar, televiziune?



M.T.: „Nu mai fac televiziune, pentru că nu mă plăteau. Cu universitatea mă descurc, îmi face plăcere să merg. Acum îmi iau concediu”.

Romania - Franta in Unirii

In Unirii am: facut poze, baut apa, cantat, dansat, facut pe romantica, m-am jucat cu copii, cu catei, am ras, am glumit, am fost suparata, am plans...am facut aproape de toate... Numai nu m-am uitat la meci.. Dar campionatul european de anul asta mi-a dat ocazia sa vizionez si meciuri...injuraturi, bere, seminte (nu am mai avut bani si de ele). :))

Piata Unirii Full arata cam asa:



Iar suporterii romani, cam asa:
sau asa:


Suporterii francezi aratau cam asa:


Iar viziunea mea asupra meciului, adica mai clar, cum vedeam eu ecranul(in special in repriza a doua): ..

Dar ce a urmat dupa, a fost si mai tare..:))

Se cere urlare...

Travka

11 iunie Bunker

10 lei.. ora 20:00 sau 20:30!

Nu conteaza ora..nici intrarea...see ya there! :)



Pe strada pustie eu cad
Si vad pasari oarbe zburand spre nisip
Din stirile din ziare eu ma desprind
Si iti strig chinuit nu mai pot, nu mai dorm
Aripile mele tare ma dor
Verde surd, verde cad, verde surd, verde ard
Astazi sunt un inger sedat.....

Ada Milea in concert

Quijote, de Ada Milea, Dorina Chiriac si Bobo de la Fara Zahar. Au adunat foarte multe aplauze.



Acum veti afla povestea lui Marcelo: ea e iubita lui, cea colorata, pe care nu mai retin cum o cheama :))

Marcelo si iubita lui:


Dar Marcelo o gaseste pe Marcela si o paraseste pe iubita lui (a carui nume nu l-am retinut, desi era frumos). Iubita lui e suparata: Iar Marcelo: Multumim BOBO pentru poveste. Cam asta ati pierdut! :))

Scuze de faptul ca textul nu este in dreptul imaginii, dar blogul asta imi da dureri de cap. Se intelege, oricum.

Street Delivery – Mercy sau Quijote?

Că tot vorbeam de Street Delivery. Am zis că o să fie super. A fost!

Un panou numai pentru vise.. .

Balonaşe de săpun, sau cum le spune...aveai impresia că le făcea cineva din Cărtureşti, dar de fapt, era o maşinărie mică lângă geam. :)

Paşi prin cărţi, deşi nu am apucat să iau sau să dau vreo carte... :)
Atelierul de proză Ariergarda şi Atelierul de jurnalistică. Povestea Castelului Mercy, a contelui Mercy... interesant!

Am aflat de la o tanti că se doreşte distrugerea Parcului Copiilor. Vor să ridice blocuri şi cazinouri...Nu-i corect! În parcul ăla mă plimbam cu trenuleţul când eram mai mică. :)

Recital Beatrix Leila Imre
plus un dans care a distrus picturile de pe jos :). Fetele s-au descurcat „indieneşte”, pe melodia numită: Funky Guru. Avem şi poze cu ele 


De la ora 19:30 au început să cânte cei de la Melting Carousel.
S-au adunat fetele să-i vadă... :)





Apoi a urmat parada bicicliştilor, cu nea’ Quijote în frunte, care trebuiau să transporte un cadou la cineva acasă. Acel cineva nu a fost de găsit. S-au ales mai multe nume din cartea de telefoane şi s-au sunat...unii trecuseră pe altă reţea de telefonie mobilă, alţii nu erau iubitori de artă, alţii nu vroiau, alţii erau morţi (cel puţin aşa a zis cel ce a răspuns la telefon). În final s-a decis să se dea premiul la cei prezenţi. Ne-am scris frumos numerele de telefon pe bileţele,
le-am pus în boluri...şi s-a extras. Cadoul consta într-o carte de-ale lui Marcel Tolcea (cel cu bicicletele) şi un tablou al unei pictoriţe foarte cunoscute, spre ruşinea mea nereţinându-i numele.  Premiul a fost câştigat de unul din organizatori :) (care a cerut voie să pună bilet în urne). Bravo lui! Felicitări!


Prima zi din eveniment s-a încheiat cu un show de foc, la care, din păcate, nu au mai stat aşa mulţi, fiindcă se proiecta meciul Portugalia – Turcia în Unirii. Dar... în concluzie, a meritat să-mi pierd ziua pe acolo, au ieşit ceva poze. :)

Street delivery – Culturalizare!

Evenimente mult prea importante pentru a fi trecute cu vederea aşa uşor.


Weekendul acesta (7-8 iunie), la Cărtureştiul de pe Mercy, mare eveniment. INSTIGARE LA CULTURĂ!

Artişti, scriitori, bloggeri, jongleri, biciclişti, ecologişti, stilişti, arhitecţi, oratori...STUDENŢI, timişoreni. Toţi vor fi prezenţi. De ce? Pentru ca va fi super!


Avem intrare liberă la Muzeul de Artă...fotografiem o stradă „zurlie” (aşa scrie în program), iar cele mai bune imagini vor forma o expoziţie de august la Cărtureşti. Deci...puneţi acumulatorii la încărcat!

Vom face şi blogosferă. Toţi bloggerii din Timişoara (cei care sunt interesaţi) îşi dau întâlnire pe strada Mercy.

O să se schimbe numele străzi, timp de două zile.

Vom avea parte de: pictură pe sticlă, expoziţii de cărţi, origami, schimb de cărţi...

PASI PRIN CARTI!

Cântă Melting Carousel. "Pony Tails..."


Marcel Tolcea conduce Bicicleta Van Gogh.

Quijote va lua foc.

Ai vrut să-ţi pictezi corpul? E şansa ta!

Workshop-uri muzicale.

Bătăi cu apă în Unirii.

Lansări de carte.

Colegii noştrii de la Jurna, anul al II-lea, ne-au pregătit un atelier de proză. ARIERGARDA! Eu zic că s-au chinuit, merită să-i vedem şi să-i aplaudăm.

Duminica va concerta Ada Milea! „Am o cioară, o voi învăţa, să scoată ochii la cineva...” :D


ETC... Aici e programul: http://www.streetdelivery.ro/program/

Papi, o parte din viata noastra...

Timp. Spaţiu. Aer. Solitudine. Tristeţe. Bucurie. Prietenie. Porumbei. Unirii! O după amiază în care fredonezi „Vis de primăvară” de la Pasărea Colibri. Numai că nu te gândeşti la camera aceea de prieteni plină de care spunea Florian Pittiş în versurile sale, ci la Piaţa Unirii, spaţiul etern al studenţilor şi liceenilor timişoreni.


Ajungi în Unirii, te aşezi lângă fântână şi aştepţi. Nu ştii ce aştepţi, dar o faci. Poate vrei un moment cu tine, poate vrei să te întâlneşti cu un cunoscut, dar nu ştii nici tu. Tot aştepţi...meditezi. La ce meditezi? Apare un cunoscut...te cheamă la o bere. Papi, Taine, Bunker, Bierhouse?!



Papi, un pub cu stil studenţesc

După câteva secunde amândoi spuneţi: Papi! Nu trece mult timp şi ajungeţi acolo. Terasa e plină, înăuntru e plin. Te gândeşti să pleci,
dar...zona nefumătorilor e liberă. Te aşezi. Aprinzi o ţigară cât timp prietenul tău comandă berea. Savurezi berea...atmosfera...liniştea pe care ţi-o insuflă muzica. Din boxe se aude „Vis de primăvară”. E ciudat, dar te simţi mai bine.



Cum să nu pierzi timpul în Papi? Papillon, în limba franceză reprezintă o insectă ce are un corp bombat sau alungit şi catifelat, cu aripi divers colorate. Practic, un fluture. De când s-a deschis s-a mai numit şi „barul studenţilor de la arte”. Asta deoarece, într-o zi, când nu au făcut cursuri, artiştii unui an întreg au mers în Papi. Dar nu ţi se pare corect, e plin de artişti. Tu ce artă faci? Cum? Nu ştii? Bei bere. E o artă în rândul studenţilor ce îşi pierd timpul prin Unirii.


Trece timpul, e marţi. E seară de film în Papi. Vernisaje, filme...tot ce ţine de artă. Termini berea. Mai apar câţiva prieteni şi vă decideţi.
Rămâneţi la film, căci e deja seară. A mai trecut o zi...

Interviu cu Daniel Vighi

De vorbă cu Daniel Vighi, în Piaţa Operei, după vizionarea unei piese de teatru, care se gaseste mai jos. Vizionata de mine, bineinteles! De fapt, am mers să vedem restaurantul care se ridică din toaleta publică, acela de lângă operă, „transparent”, am putea spune. Să facem poze, ca să le postăm pe site-ul acestuia: www.danielvighi.ro. Dl Vighi e fericit că poate acorda încă un interviu pentru studenţii de la jurnalism. Despre viaţa lui, despre debuturi, despre premiile obţinute, despre viitorul lui, când, normal că va fi mai în vârstă... avem si poze

Şi, începem...


Sunteţi membru fondator al „Societăţii Timişoara” şi, implicit, al ziarului „Timişoara”. În primele numere ale ziarului apăreau foarte multe editoriale scrise de dumneavoastră. După câtva timp nu aţi mai publicat nimic. Care a fost cauza?

Daniel Vighi: „Nu am mai scris pentru că în perioada respectivă am trecut la revista culturală Orizont, care avea o apariţie săptămânală şi care mă solicita extrem de mult. Eram de asemenea prins de problemele legate de apariţia efectivă a ziarului. Trebuia să lucrăm noaptea în tipografie, trebuia să asigurăm strângerea banilor de la oamenii care cumpărau ziarul, trebuia să plătim tipografii, aveam pungi de plastic pline de monede, fiindcă un exemplar costa 50 de bani. Erau foarte grei şi cu ei mergeam în tipografie şi plăteam muncitorii. Aveam o serie de lucruri extrem de importante de făcut din punct de vedere administrativ şi atunci sigur că nu mai prea am avut timp să public. Şi îmi pare rău că nu am mai făcut-o”.


Nu v-aţi gândit să vă întoarceţi la ziar?

D.V.: Păi am mai publicat când mi-au mai cerut Oscar Berger şi alţii. Dar apoi am intrat în tot felul de alte lucruri. Am făcut o vreme politică, la nivel de Timişoara şi la nivel de alianţă civică. Cu sufletul sunt tot timpul alături şi consider că ziarul este o tradiţie a Timişoarei de la revoluţie şi a libertăţilor ei”.


Se spune că una din cauzele care v-au oprit din scris, şi nu numai pe dumneavoastră, fiindcă au mai fost şi alţii, era faptul că nu primeaţi niciun ban pe munca prestata. Este adevărat?

D.V.: „Într-adevăr că există o relaţie între plată şi scris. La început nu era o problemă atât de importantă, dar în ziua de astăzi lucrurile au căpătat o conotaţie mai comercială. Eu sunt dispus să scriu. M-aş putea angaja să scriu mici intervenţii despre anul I, despre cum a început ziarul şi tot felul de amintiri de genul”.

Ce a însemnat „Societatea Timişoara” pentru dumneavoastră la începuturi? Cine a venit cu ideea înfiinţării ei şi cum s-a întâmplat până la urmă?

D.V.: „Societatea Timişoara s-a înfiinţat din necesitatea de a avea o voce alternativă pe o zonă în care societatea civilă era cvasi-inexistentă şi au început manipulările de presă. Renaşterea Bănăţeană era atunci imediat după revoluţie. În ianuarie 1990 s-au spus tot felul de minciuni. Spuneau că sunt morţi îngropaţi în cimitir şi de fapt nu era nimic acolo. Oamenii mergeau si îi dezgropau. Era ceva absolut macabru.
S-a simţit nevoia unei voci alternative care să asigure un anumit tip de credibilitate şi de spargere a unui monopol al informaţiei. Am fost mai mulţi care am luat cu asalt Renaşterea Bănăţeană. Am intrat acolo, i-am dat afară, au fost demonstraţii. Până la urmă ne-am decis să facem un ziar. Acesta s-a născut pe baza unei asociaţii, pe care eu am scris-o după modelul României Libere. Era statutul unui Sindicat mai mare care şi-l publicase în România Liberă şi l-am folosit ca model”.


Deci aşa aţi ajuns să faceţi presă, dumneavoastră fiind scriitor de meserie. Scrisul este o meserie sau o pasiune pentru dumneavoastră?

D.V.: „Este şi una şi alta. Este o pasiune care s-a profesionalizat. Trebuie să învăţăm să scriem, dar s-o facem cu pasiune. Altfel orice faci, dacă nu faci cu pasiune mori de plictiseală. Viaţa e lungă şi dacă o trăieşti plictisitor e şi mai lungă”.


Cum reuşiti să îmbinaţi scrisul cu meseria de profesor universitar?

D.V.: „ Nu ştiu. Eu zic că nu fac o mare deosebire între ele şi anume cea de profesor este tot de scriitor, întrucât la cursuri le povestesc despre literatură, despre bucuriile pe care le ai când citeşti o carte. Numai că de multe ori mă tem că le am numai eu, fiindcă dorm vreo trei, patru studenţi la fiecare curs”.


Aveţi şi o pagină în Cotidianul...

D.V.: „ Am un comentariu mai degrabă, care este între editorial şi comentariu. Apare lunea...”

Foarte mulţi scriitori scriu şi în ziare, sunt şi jurnalişti. Credeţi că un bun jurnalist ar trebui să scrie şi literatură? Sau este de ajuns să aibă minimul volum de cunoştinţe?

D.V.: „Trebuie să aibă şi un volum de cunoştinţe, o anumită cultură. Şi o cultură politică, să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui. Şi să scrie şi comentarii, trebuie să aibă experienţa scrisului, să scrie mai frumos”.

Din multitudinea de cărţi pe care le-aţi publicat, pe care o preferaţi şi de ce?

D.V.: „Întotdeauna ultima îmi place cel mai mult pentru că e cea la care lucrez”.


Şi nu exista una de care sa vă simţiţi mai apropiat?


D.V.: „Un bun prieten de-al meu spune că preferă Insula de vară şi înclin să-i dau dreptate. Este povestirea golăniilor mele din vreme de liceu, când am avut tot felul de tentaţii. Tentaţia hoţiei, tentaţia existenţei aventuroase şi multe altele. Or, aceasta este cartea care relatează aşa ceva şi eu zic că este una dintre cărţile reuşite”.


Aţi scris romane, eseuri, proză scurtă, comentarii. Ce preferaţi?

D.V.: „ Proza, ca şi domnul Marineasa, ca toţi prietenii mei. Proza scurtă şi proza lungă. Proza este starea de libertate absolută a omului. Când scrii proză eşti absolut liber. Eseul este frumos, atunci când ai idei. Numai că în idei trebuie să ai rigoare şi să fii constrâns de mai multe lucruri. Sunt nişte lucruri interesante, dar nu îmi oferă aceeaşi plăcere”.


Aţi câştigat numeroase distincţii de-a lungul timpului. Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, în 1985, Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate şi promovarea imaginii Timişoarei în 2004, Premiul pentru literatură în 2005. De care sunteţi mai mândru?


D.V.: „Nu pun neapărat mare preţ pe distincţii şi mă bucur când le primesc. M-am bucurat mai ales de premiile de la ASPRO, Asociaţia Scriitorilor Profesionişti, nişte premii care nu au avut în ele niciun fel de conjunctură. S-au realizat prin votarea cărţii de către cei din interiorul ASPRO, care erau scriitori tineri şi avizaţi pe vremea aceea. Şi premiul de debut este totuşi important pentru cariera mea literară”.


Aţi declarat într-un interviu că fără literatură nu se poate trăi. Vă refereaţi strict la dumneavoastră? Fiindcă astăzi, foarte mulţi, tineri, mai ales, nu citesc altceva decât conversaţiile de pe chat sau e-mail-urile. Aceasta este literatura pentru ei?



D.V.: „Mă referam la om în general. Spaţiul internetului este unul ficţional, spaţiul imaginarului. Poate că nu m-am exprimat destul de bine. Literatura este nevoia de a trăi într-un spaţiu al ficţiunii, adică al poveştii. Suntem nişte povestaşi în viaţă. Uită-te câtă lume povesteşte, orice. Ca Monsieur Jourdain, face proză fără ca să ştie”.


Monsieur Jourdain, faimosul personaj al lui Moliere. Toată lumea îi foloseşte expresia. Pregătiţi ceva pe viitor cu care să vă atrageţi cititori? Să îi surprindeţi? Să atrageţi alţii?


D.V.: „Da, exprimă adevărul. Tot timpul pregătesc ceva de viitor, cât mă ţin balamalele. Lucrez la o trilogie. Păi aş vrea să îi surprind, pentru că audienţa mea este destul de restrânsă. Aş vrea să mă adresez unor cercuri mai largi şi fac pregătiri pentru asta, dar n-aş vrea, pe de altă parte, să fac manelism în proză”.


Deci, trilogia?


D.V. : „Am predat la Cartea Românească un prim roman dintr-o trilogie. Un veac pe Corso, i-m zis. O să iasă la anul, pentru că anul ăsta e full la editură. Este despre Jimi Hendrix şi Janis Joplin, două figuri enorme ale rock-ului din anii mei şi cu frontieră”.


Să înţelegem că vă atrage rock-ul? Cu acest volum sigur nu veţi atrage maneliştii.


D.V.: „Da, mi-a plăcut foarte mult rock-ul şi acolo apare viaţa lor, o viaţă dramatică, fiindcă au murit de tineri. Prefer să atrag rockerii, decât maneliştii”.

„Ciudate glume face viaţa când glumeşte”

Piesă de teatru pentru femei sau pentru bărbaţi? Opt femei şi un bărbat de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din
Bucureşti, în parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara au prezentat spectacolul „Un bărbat şi mai multe femei”, în premieră la Timişoara.
Autorul piesei este Leonid Zorin, iar actorii, studenţi în an terminal care şi-au prezentat, practic, lucrarea de licenţă.


„Jucăm piesa de opt luni şi descoperim lucruri noi de fiecare dată.


Chiar şi acum am avut foarte multe surprize plăcute, chiar şi neplăcute, care cu greu s-au transformat în surprize plăcute. Sunt tot felul de greşeli inevitabile pe care le facem şi le ştim noi. Tot felul de bucăţele de text uitate, câte o acţiune, câte un element de recuzită uitat. Sunt greşeli, dar sunt foarte bune, pentru că, ele dau culoare piesei, ne fac să fim mereu atenţi, să ne schimbăm, să ne adaptăm”, a spus Victor Dragoş, foarte mândru că a putut să joace acasă.



Ceea ce au vrut ei să prezinte este aventura unui bărbat, care trece printr-un sistem birocratic absurd, animat de mai multe femei. Victor Dragoş este Arcadii Semionovici Garunski. Este supus unor întâmplări absurde. Toate încep de la faptul că trebuie să obţină o adeverinţă care să ateste că nu figurează în evidenţa unui spital de psihiatrie. Ajuns acolo, se descoperă că suferă de aglomeraţie urbană şi de sindromul statului la cozi. Astfel, primeşte un bilet de tratament în Crimeea, unde cunoaşte o poetă pe nume Marina Istomina, care suferă de multiplă personalitate.


Când se întoarce din Crimeea, acesta descoperă o lume cu totul schimbată. Soţia lui este convinsă că a avut o aventură cu poeta, din cauza unor poezii apărute într-o revistă. Astfel, povestea devine mult mai interesantă. În final, rămân o familie fericită.

Ziarul „Timişoara”, de dl Oscar Berger

Ziarul „Timişoara” este primul ziar independent din România apărut după revoluţie. Toate celelalte erau copii ale fostelor cotidiane. Primul număr a apărut la 23 ianuarie 1990. Se tipărea în aproximativ 70000 de exemplare care se vindeau ca pâinea caldă şi apărea marţea, joia şi sâmbăta. Era un tabloid cu patru pagini, tipărit pe plumb, la Editura Helicon, actuala Vestibo şi avea în redacţie o echipă de 60 de oameni. Distribuţia se făcea manual, chiar de membri redacţiei. La început se distribuia gratuit, apoi preţul unui exemplar a ajuns la 50 de bani, dar a avut şi foarte mulţi abonaţi, atât în Timişoara, cât şi în împrejurimi.

De la ziarul „Timişoara” au pornit foarte mulţi jurnalişti cunoscuţi din presa timişoreană. A fost înfiinţat de George Şerban, Ion Monoran, Marcel Tolcea şi mulţi alţii, membri ai „Societăţii Timişoara”. Foarte mulţi jurnalişti, dar şi scriitori şi-au văzut materialele publicate în ziar. Printre aceştia se numără: George Şerban, Ion Monoran, Şerban Foarţă, Mariana Brandl-Ghergha, Ioan T. Ioan, Viorel Marineasa, Ioan Crăciun, Cristian Tabără, Harald Zimmerman, Vladimir Petrescu, Daniel Vighi, Marcel Sămânţă, Florian Mihalcea, Dan Popovici, Eva Szabo, Iosif Costinaş, Alexandra Indrieş, Ion Scarlat, Dorel Mihiţ, Horia Şandru, Petru Ilieşu, Remus Jurca, Jeanne Marie Popovici, Marcel Tolcea, Brânduşa Armanca şi mulţii alţii.

Publicaţia nu a fost afiliată vreunui partid politic sau vreunei asociaţii. A susţinut întotdeauna şi a implementat democraţia prin Proclamaţia de la Timişoara, prin care „Societatea Timişoara” a devenit prima organizaţie din România non-profit care apăra drepturile omului. Susţinând întotdeauna democraţia, s-a ocupat de Axa Bucureşti – Londra – Washington. Prin publicarea ziarului, s-a ajuns la producerea schimbării dintre politica FSN şi PNŢCD. Apoi, ziarul a susţinut PSD-ul, ca să nu ajungă Vadim Tudor la conducere. Din anul 1998 ziarul merge pe alianţa PD-L.

„Timişoara”, în ochii lui Oscar Berger

În anul 1995, ziarul „Timişoara” a trecut printr-o problemă financiară şi era cât pe ce să fie închis. George Şerban a apelat atunci la Oscar Berger, care a dus tradiţia ziarului mai departe, până în prezent. Acum, acesta are de gând să renunţe la „Timişoara” şi să îşi înfiinţeze o televiziune online. E mândru însă că a putut duce tradiţia ziarului mai departe.

Aţi intrat în redacţia „Timişoara” în anul 1995. Care a fost motivul?

Oscar Berger: „Răposatul George Şerban m-a sunat. Îl cunoşteam din martie 1990, de pe vremea Proclamaţiei de la Timişoara. El a lansat un strigăt de ajutor, fiindcă ziarul avea mari probleme financiare. Atunci m-a contactat pe mine, eu fiind deja în Timişoara de un an de zile. Pe lângă asta a contactat şi nişte prieteni de-ai ziarului din Munchen. Erau uniţi sub un fel de denumire, „Grupul de Vizitori Timişoreni” şi era vorba că intrăm, şi eu şi acel grup, să ajutăm financiar ziarul. La sfârşit ei s-au retras, am rămas singur şi m-am decis totuşi să ajut, căci altfel se închidea ziarul”.

Şi cum a început totul?

Oscar Berger : „A început destul de dezamăgitor. Eu am venit cu sufletul deschis, am investit 70000 de mărci ca să se deblocheze conturile şamd, dar „Societatea Timişoara S.A.” care făcea ziarul a fost divagată de către majoritatea membrilor, deoarece ei aveau fiecare câte 1%. Era un fel de intreprindere sindicală. Normal că în momentul când am investit 70000 de mărci mi-am pretins 40 % ca să am cât de cât controlul asupra a ceea ce se întâmpla cu ziarul. Eu vroiam ca ziarul să rămână în continuare pe aceeaşi linie politică. Pentru aia am ajutat”.

„Timişoara” a fost primul ziar liber independent din România şi nu a fost afiliat vreunui partid politic sau vreunei asociaţii, dar totuşi e un ziar politic. Cum vine asta?

Oscar Berger: „Păi în principiu nu este afiliat. Atât ziarul, cât şi Societatea Timişoara sunt apolitice şi e şi simplu de observat, dar lumea nu vrea să accepte. Deoarece noi am fost întotdeauna de partea unui stat de drept, de partea principiilor democraţiei vestice, de partea monarhiei, care ar fi fost un lucru foarte bun pentru ţară în această perioadă de tranziţie. Ţineam cu mai multe partide în fond, cu aşa zisele partide de dreapta, alea erau la început cele istorice şi în timp a apărut şi Partidul Democrat care era în asociaţie cu CDR-ul şi noi ţineam şi ţinem în continuare cu partidele care consideram că sunt mai de dreapta. Adevărul e că toate partidele sunt pline cu oameni care au fost neocomunişti, care, în fond, îşi urmează interesele proprii. Se şi dovedeşte în Parlament, în viaţa politică actuală că în absolut toate partidele moralitatea nu este pe primul loc”.

În timpul referendumului de anul trecut aţi tipărit o ediţie a ziarului din care s-a interpretat că ar fi o campanie electorală mascată, cu 24 de ore înainte de votare. Atunci aţi avut probleme cu autorităţile. Cum s-a desfăşurat totul? Cum s-a terminat povestea?

Oscar Berger: „Eu n-am făcut prima oară asta. Intotdeauna am fost un luptător. În anul 1996, a apărut Ciuhandu ca primar, pe care, teoretic ziarul „Timişoara” l-a impus. Pe vremea aceea ziarul era mult mai căutat şi mult mai respectat. După aceea am contribuit foarte mult în Banat, în judeţul Timiş pentru a veni Constantinescu la putere. Totdeauna am fost pe aceeaşi linie politică, eu sunt un tip consecvent. Şi atunci am făcut reclamă electorală, sâmbata, cu toate că pe vremea aia nu era voie în 48 de ore. Au venit peste mine de la poliţie, chiar sâmbătă dimineaţă şi mi-au dat 80000 de lei amendă. Mi-am dat seama că legislaţia e destul de permisivă în această direcţie. Anul trecut, pe vremea referendumului eram foarte revoltat de acea asociere a celor 322 de parlamentari şi am profitat de o lansare a unui magazin de-al lui Botezatu, care s-a întâmplat joi şi în timp ce am fost la lansarea respectivă, văzând şi nişte poze ale unor manechine, mi-a venit ideea să improvizez ceva şi să fac subliminal o campanie pro Băsescu, adică împotriva Parlamentului, care şi-a depăşit atribuţiile. Venindu-mi această idee, eu fiind oarecum specialist în această direcţie, am lucrat douăzeci de ani în occident în marketing şi advertising, am conceput-o aşa ca să nu am probleme. Problema a început însă când pe la ora 10 au sunat telefoanele de la poliţie. M-am jucat cu ei puţin până m-am dus la secţie. Au trimis actele să confişte ziarul de pe piaţă şi să mă amendeze. Am făcut mici glume în sensul că m-am dus cu o geantă ca şi cum ar trebui să fiu arestat, ca şi Iancu. Şeful era un general care simţindu-se în culpă că nu s-a confiscat ziarul, m-a întrebat dacă contest că nu am făcut campanie. I-am spus ca eu contest, că nu am făcut campanie electorală, deoarece este un material despre magazinul lui Botezatu şi contest şi a se confisca ziarul. Am avut proces şi acum două luni s-a terminat. Am primit cinci milioane amendă, deci pentru ziarul „Timişoara” a fost o afacere „foarte rentabilă”, deoarece ne-am făcut publicitate de 500 de milioane. Am apărut la Realitatea TV de vreo zece ori, peste tot se făcea transfocator pe capul ziarului, unde se scria, căci noi din 1996 tot folosim expresia „Cum veţi vota aşa veţi trăi” şi am primit foarte multe semnale din Bucureşti că a fost interesant. Deci pentru ziar a fost o idee foarte bună şi o să o repet dacă o să mai fiu în continuare”.

Acum, că se apropie alegerile?

Oscar Berger: „Mă gândesc, cu toate că acum este mai permisiv, în sensul că în 24 de ore nu ai voie să faci campanie. Şi în principiu acuma sâmbătă am putea fără probleme să facem reclamă electorală deoarece ziarul iese pe piaţă la 6 dimineaţa şi votarea începe duminică la 7. Nici nu s-au gândit bine. Dar acum lupta e deja o joacă de copii în Timişoara. Ciuhandu oricum va câştiga, aşa că nu sunt probleme”.

Aţi fost laureat al Trofeului VIP în Banat în anul 2001 pentru felul în care faceţi presă pe banii dumneavoastră, mai ales că aţi pierdut un imobil de sute de mii de euro în centrul Bucureştiului. De unde provin banii pentru realizarea ziarului?

Oscar Berger: „Eu am fost acţionar la o reţea de cablu, pe care am vândut-o. Am primit aproximativ 1 milion de mărci, 500 de mii de dolari pe vremea aceea. Pot chiar să mă laud că 70 – 80 % s-au dus pe ziar”.

Declaraţi în mai multe interviuri că banii provin din pensia dvs. Deci la asta se referă pensia, având în vedere că nu aţi fost angajat prea mult timp?!

Oscar Berger: „Pensie, în ghilimele. Eu am fost angajat în viaţa mea 9 luni, 6 luni însurat şi 9 luni angajat. Pensia însemna o parte din averea mea, pe care am câştigat-o prin muncă. Bineînţeles că o să recâştig această casă. A fost confiscată fraudulos de către Finanţe. Pe bază de şpagă s-a scos la licitaţie falsă, cu 1 miliard, cu toate că terenul este de 4000 euro/m2 în centrul Bucureştiului. Totul a fost fraudulos şi norocul meu a fost că licitaţia, irevocabil, a fost anulată de către justiţia română. O să recâştig casa care mi-ar crea posibilitatea să continui ziarul. Dar am cam obosit cu ziarul deoarece e foarte greu şi nu mai are eficienţă, lumea merge pe electronic. În principiu mi-ar face mai mare plăcere să fac o televiziune online, în special că sunt în meserie şi aş face-o mult mai bine. S-ar putea ca în viitorul apropiat să trec de la redacţia ziarului la o televiziune online despre Timişoara”.

Şi cu ziarul ce se va întâmpla?

Oscar Berger: „Mi-ar plăcea să vând brandul. Mi s-au făcut oferte, dar nu l-am vândut înainte de alegeri că vroiau să denigreze primarul. Consider că este ca şi un copil al nostru şi de aia nu l-am dat. Bineînţeles că după alegeri valoarea lui va scădea foarte mult. Depinde, s-ar putea ca să nu existe interes şi atunci o sa îl continui, dar mie mi-e foarte greu. Condiţiile sunt grele, mai ales financiare. Mă costă lunar cam 100 de milioane şi nu mai pot să fac faţă singur”.

Nu ar fi mai bine să vă luaţi un asociat?

Oscar Berger: „Da, mi-ar trebui un nebun ca şi mine. Nebun în ghilimele, un idealist, un om care să bage banii, dar să mergem în continuare cu şira spinării şi cu consecvenţa care o avem pe aceeaşi linie. Oricum un ziar local e o pierdere curată. Pe mine accidental m-a chemat George Şerban şi fiind un căpos îl continui, dar toate ziarele locale au pierdere şi sunt motivaţii politice care le ţin, motivaţii de grup, de plan de afaceri, care după ce pierd alegerile, inchid ziarele. De exemplu, „Prima Oră” era ţinut de către PSD-işti şi s-a închis în 2004, dupa ce PSD a pierdut alegerile locale. Ei aveau pierderi duble ca ale mele. Niciun ziar local nu rezistă financiar şi trebuie să existe o motivaţie. Consider că Timişoara ar avea nevoie de ziarul Timişoara, dar din păcate sunt lăsat singur. Pentru mine ziarul este ca o amantă scumpă, trebuie să o duci până la moarte”.

Cum a fost ziarul în 1995 când l-ati preluat, din punct de vedere al echipei redacţionale? Aţi putea face o comparaţie între ce a fost şi ce este acum?

Oscar Berger: „Erau foarte mulţi oameni şi proporţional eu sunt mândru că, de multe ori, şi cu şapte-opt oameni am fost mai luptător cu ziarul, am făcut multe ediţii speciale, „Parlamentul ruşinii”, am scos multe suplimente şi în condiţii mult mai scăzute. Când am preluat ziarul erau 80 de angajaţi. Aveam opt care băteau la maşină numai articolele, trei corectori; acum nu avem corectori. Erau tirajele mai mari, se vindeau 50000-70000 de exemplare, dar fiind condus în chip socialist nu a ajuns să aibă o bază economică. Dacă eu nu aş fi intrat în mai 1995, într-adevăr se închidea. Ca să îl pot ţine am tot scăzut echipa. Am avut şi multe atacuri chiar şi cu membri ai ziarului, dar nu are rost să amintim despre ele”.

Din punct de vedere al felului în care erau redactate materialele ce puteţi spune? La început ziarul conţinea foarte multe editoriale...

Oscar Berger: „Da, aici e diferenţa, pe vremea aia era un avânt revoluţionar. Era o perioadă foarte bună, erau oameni de calitate. Diferenţa între oamenii care au lucrat la ziar înainte şi după este enormă. În 1993-1994 scriau la ziar oameni care acum sunt profesori universitari: Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Marcel Tolcea, Mariana Brandl-Ghergha”.

Acum aveti 2 redactori şi 8 reporteri. Cum vă descurcaţi, având în vedere diferenţa?

Oscar Berger: „Deci vă daţi seama ce uşor e să fac un ziar. Mă chinui de multe ori să fac prima pagină. Normal ar trebui să am editorialişti. Este destul de greu. Avantajul e că foarte mulţi, sunt mândru de asta, trecând pe la ziar au ajuns jurnalişti de viaţă. Deci prin consecvenţa mea de a ţine o linie a ziarului, oamenii chiar şi-au dat seama că asta este o cale de viitor a ţării. Foarte mulţi ziarişti din presa actuală au făcut ucenicia la ziarul „Timişoara”. Acum avem 1100-1200 de exemplare tiraj. Faţă de alte ziare noi o ducem bine. Nu e fair play jurnalistic, dar de exemplu Focus Vest are 600 de exemplare, Evenimentul Zilei are în trei judeţe 4500 de exemplare”.

Este renumit ziarul, în special printre studenţii care trebuie să îşi facă practica. Foarte mulţi vin la ziarul „Timişoara”.

Oscar Berger: „Foarte bine! Imi face deosebită plăcere, însă ce mă întristează este faptul că foarte mulţi fac facultatea numai de formă. Mulţi vin doar ca să îşi facă hârtia de practică. Dar eu le-o dau cu plăcere, deoarece îi ajut. Venind aici, ei văd cum funcţionează un ziar”.

Aţi avut multe cazuri în care cei care au venit pentru practică au dorit să rămână la ziar, să devină angajaţi?

Oscar Berger: „Au rămas foarte mulţi, dar au plecat când li s-a făcut o ofertă mai bună. Am avut nişte oameni care erau foarte aproape de mine, dar care au plecat şi ei. De aia zic că este foarte greu. Singur nu poţi să ţii un ziar”.